Prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, susține că situația din dosarul medicilor suspectaţi că luau dispozitive cardiace de la persoane decedate şi le montau pacienţilor, este de neacceptat, dacă este adevărată.
Daniel Coroiu a precizat, însă, că toate informaţiile pe care le are despre acest subiect sunt doar cele apărute în presă. Prof. Coriu a subliniat că refolosirea dispozitivelor este ilegală în România şi că, în cazul în care se refolosesc, există riscuri mari legate de transmiterea unor infecţii.
„Întâi de toate trebuie să menţionez că toate informaţiile mele sunt cele din presă, nu am o altă sursă de informare.
Dacă aceste lucruri sunt adevărate, situaţia este de neacceptat. Tot ceea ce s-a întâmplat este ilegal, imoral şi nedeontologic. Nu există niciun fel de scuză pentru cineva, nu-i medic cel care să practice o astfel de acţiune.
Dacă această lege există în alte state şi probabil se referă la acele ţări cu resurse limitate, există un context, există o anumită motivaţie, faptul că nu au resurse financiare la îndemână.
Dar sunt nişte riscuri despre care acele studii nu vorbesc. Este risc infecţios, pentru că orice astfel de dispozitiv care stă în corpul uman un timp oarecare va avea ceea ce numim un biofilm, adică nişte microorganisme care sunt foarte aderente la dispozitiv şi niciun fel de sterilizare nu poate să le îndepărteze.
Asta nu poate să fie o motivaţie a ceea ce s-a întâmplat în România. În primul rând nu s-a respectat o procedură pentru că o astfel de procedură nu există.
Nu există o reglementare, deci tot ce s-a întâmplat, dacă s-a întâmplat aşa, nu poate să fie acceptat, nu poate să aibă niciun fel de scuză”, a precizat prof. dr. Daniel Coriu.
Ce spune Daniel Coroiu despre situația medicului Dan Tesloianu
Medicul Dan Tesloianu de Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, arestat preventiv în acest dosar, ar fi lăsat rezidenţi să facă intervenţiile în locul său. Daniel Coroiu:
„Este destul de grav, când faci un lucru ilegal, deci doctorul respectiv nu poate să spună că nu ştia că este ilegal şi să îndemi ca rezidentul tău a cărui practică tu o supervizezi, că ăsta este rolul medicului primar sau specialist, să supervizeze practica rezidentului, este un aspect foarte complicat şi are multe repercusiuni legale.
Despre programul prin care aceste dispozitive medicale sunt decontate de stat
„Din câte ştiu eu, acest program funcţionează, nu ştiu dacă este perfect, că nimic nu este perfect în România, dar nu există niciun motiv să apelezi la un astfel de lanţ care este clar o chestiune subterană. Mi se pare nu numai îngrijorător, dar mult mai mult decât atât, chiar de neimaginat, că acest lucru se poate întâmpla în lumea medicală românească şi când vorbim că totul are şi o finalitate financiară, cineva câştigă nişte bani din urma acestei acţiuni, cu atât mai mult ne îngrijorează şi condamnăm astfel de acţiuni”, a spus Preşedintele CMR.
Pacienții nu puteau să își dea acordul pentru dispozitive
Consimţământul pacientului. Prof. Coriu spune că se îndoieşte de faptul că pacienţii care primeau acele dispozitive erau informaţi în legătură cu provenienţa acestora
„Medicul care a făcut acest lucru trebuia să informeze dacă el avea un dispozitiv pe care vroia să-l reutilizeze, trebuia să-i spună pacientului, trebuie să obţină un consimţământ, eu sunt foarte curios cum a fost dat acest consimţământ, pacientul dacă a fost informat că este vorba despre un dispozitiv reutilizat, şi pacientul a consimţit să primească acest dispozitiv. Mă îndoiesc, mă îndoiesc. Nu poate să existe o explicaţie pentru această acţiune.
La acest moment, vor fi simultan trei anchete, este ancheta procuraturii care deja se derulează, este ancheta administrativă a spitalului care va verifica procedurile care au fost încălcate şi cine le-a încălcat, pentru că nu poate să fie o singură persoană, o secţie nu înseamnă o persoană şi mai multe persoane care trebuia să sesiseze existenţa acestei ilegalităţi şi este ancheta care va fi declanşsată prin autosesizare, pentru că noi avem această instituţie a autosesizării, vorbim de trei judeţe, Iaşi, Braşov şi Neamţ, deci Colegiul Medicilor din aceste judeţe se va sesiza, va declanşa o anchetă disciplinară şi după, la finalizarea acestei anchete vom discuta, vom vedea ce sancţiuni, bineînţeles toate lucrurile se vor discuta pe probe.
Eu cred că aşa ceva este o excepţie, eu, sincer să vă spun, nu mi-aş fi putut imagina, eu ca medic care practic de 30 de ani medicina în România, nu mi-aş fi putut imagina că există aşa ceva. Sunt convins că sunt mulţi, mulţi medici de bună credinţă care nu cred că aşa ceva ar putea să fie posibil”, a explicat pentru News.ro prof. dr. Daniel Coriu.