Cum impunem limite în relațiile cu ceilalți, cât de important e să spunem ”NU”, ce înseamnă iubirea de sine și, nu în ultimul rând, dacă iubirea are limite ne explică psihologul Andrei Cătălin Pușcașu, într-un interviu din rubrica ”Sănătate emoțională”.
Denisa Gelatu: Cum impunem limite sănătoase în relațiile cu ceilalți? De când am început să pun limite, eu am simțit că mă eliberez, că trăiesc așa cum simt și îmi doresc. Însă, sunt oameni care se gândesc că ar putea deranja, supăra, dacă se aleg pe ei înșiși, ci nu pe ceilalți. Acele persoane ”trec peste ele” și aleg să fie cu ceilalți, chiar dacă nu își doresc. De exemplu, o persoană se simte rău, nu îi permite starea de sănătate să meargă la o cină în familie sau cu prietenii, dar acea persoană face un efort să fie acolo ca să nu se supere ceilalți și poate starea de rău i se accentuează, apoi regretă. Cum procedăm ca să ne fie bine?
Andrei Pușcașu: A impune limite în relațiile interpersonale creează un sentiment de eliberare pentru că în acest mod ne dezvoltăm o autonomie sănătoasă.
Limitele personale sunt acele reguli care au legătură cu nevoile noastre și pe care le stabilim într-o relație.
Limitele sunt acele granițe invizibile emoționale pe care noi le trasăm în relații pentru a ne proteja integritatea sinelui.
Prin limite le comunicăm celorlalți cum să se comporte cu noi.
Cum impunem limite?
În primul rând, printr-o analiză a relațiilor noastre și prin identificarea limitelor deficitare din ele (acele zone unde nevoile noastre nu sunt împlinite).
În al doilea rând, este necesar să comunicăm limitele noastre celorlalți. Limitele se comunică într-un mod asertiv.
Asertivitatea este un mod de a ne susține punctul de vedere ferm, pentru a ne împlini nevoile și a ne păstra integritatea, fără a afecta drepturile celorlalți.
Cum spunem „NU”?
1. Empatizăm cu persoana care ne solicită ceva pentru a o dezarma de o eventuală reacție și pentru a o determina să ne înțeleagă și pe noi.
Formulăm astfel „Roxana, înțeleg că ești foarte ocupată cu proiectul tău și te-ai bucura să te ajut”.
2. Refuzăm oferind un motiv
„Nu, nu te pot ajuta astăzi cu proiectul tău pentru că și eu sunt la limită cu al meu.”
3. Oferă o promisiune
„Data viitoare când ai nevoie de ajutor, te rog să mă întrebi și dacă am timp, te ajut cu drag.”
Denisa Gelatu: Există această curiozitate a multor persoane din jurul nostru cu privire la viața noastră privată. ”Ești cu cineva?”, ”Când te căsătorești?”, ”Când faci un copil?”, ”Te înțelegi bine cu soțul, soția?”, ”De ce ai divorțat?”, ”Te recăsătorești?”, ”Cum procedați cu copiii după divorț?” Acestea sunt câteva întrebări… Cunosc oameni care suferă când sunt întrebați. Am putea să alegem să nu facem vreun comentariu cu privire la aceste întrebări sau am putea să impunem limite și să le spunem celor care ne întreabă că viața noastră privată e doar a noastră. Cum ne-ați sugera să acționăm în astfel de situații, indiferent de cine suntem întrebați?
Andrei Pușcașu: Întrebările personale în contexte nepotrivite sau de la persoane care nu sunt apropiate ne pot cauza disconfort emoțional.
Există mai multe soluții aici.
1. Răspundem cu o întrebare „de ce mă întrebi acest lucru?” Sau „tu, ce mai faci? Ești bine?”
2. Răspundem la o altă întrebare. Dacă suntem întrebați când facem un copil, răspundem că ne simțim bine în vacanțe cu partenerul.
Denisa Gelatu: Iubirea are limite? Depinde de profesie, bani, distanță, lumi diferite?
Andrei Pușcașu: Iubirea este necondiționată de bani, de profesie, de statut. Dacă pentru a primi iubire ni se cer performanțe profesionale sau academice, aceea nu este iubire, este nevoia de control.
Denisa Gelatu: Ce înseamnă o relație sănătoasă de cuplu?
Andrei Pușcașu: O relație sănătoasă de cuplu presupune respectarea limitelor partenerului, comunicarea limitelor, încredere, curajul de a fi vulnerabil, sprijin, acceptare și mai ales reciprocitate.
Denisa Gelatu: Teama de a suferi ne oprește să spunem ”NU”? Ajungem tot la suferință, pentru că nu am spus ”NU”?
Andrei Pușcașu: Oamenii ezită sau evită să spună „NU” în relații din teama de respingere, de abandon, de conflicte. Toate aceste temeri implică potențială suferință emoțională.
Denisa Gelatu: Cât de important e să spunem ”NU”?
Andrei Pușcașu: Dacă evităm să spunem „NU” vom avea parte de un disconfort emoțional mai accentuat, o stimă de sine redusă, acumulăm frustrări, nu vom fi respectați de ceilalți, nu ne vom dezvolta o autonomie, nu ne vom crea o identitate.
Denisa Gelatu: Care este diferența dintre iubirea de sine și egoism?
Andrei Pușcașu: Iubirea de sine este sănătos integrată atât timp cât investim iubire și-n ceilalți, nu exclusiv în noi.
Egoismul presupune centrarea pe propria persoană în detrimentul celorlalți.
Denisa Gelatu: În final, vă rog să lăsați un mesaj pentru cititorii noștri care se tem că dacă vor pune limite, poate nu vor mai fi acceptați sau poate vor rămâne singuri…
Andrei Pușcașu: Poate fi înfricoșător la început să spunem ”NU”, mai ales dacă am fost educați să punem nevoile celorlalți înaintea nevoilor noastre. Dar oferind tot fără să primim nimic în schimb, ne vom frustra nevoile noastre esențiale umane.
Când spuneți ”NU” manifestați iubire de sine, grijă de sine, vă valorizați și vă creșteți respectul de sine, ceea ce va atrage și respectul celorlalți pentru nevoile voastre.
Pentru o viață emoțională sănătoasă recomand să spunem ”NU” (atunci când nu avem posibilitatea să spunem da).