Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), Radu Gănescu, a afirmat, luni seară, că sunt pacienţi care îşi întrerup sau nu îşi pot continua tratamentul, nu pentru că nu sunt medicamente, ci pentru că există restanţe la plăţile pe care trebuie să le facă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe programele de sănătate.
Radu Gănescu a fost întrebat luni, la Medika TV, de ce pacienţii cu afecţiuni cronice nu au acces la medicamentele de care au nevoie şi cât de gravă este această situaţie.
“Vorbim de pacienţi care îşi întrerup tratamentul şi care nu-şi pot continua tratamentul, ceea ce cu siguranţă va afecta starea lor de sănătate şi calitatea vieţii. Din păcate, aceste lucruri nu sunt pentru că nu avem medicamente ceea ce spuneam noi de obicei, lipsa medicamentelor sau lipsa anumitor produse din piaţa românească, sunt pentru că avem mari restanţe la ceea ce înseamnă plăţile pe care trebuie să le facă Casa Naţională cu privire la programele naţionale de sănătate. Aici vorbim de afectare pe întregul lanţ, adică inclusiv farmaciile care eliberează medicamentele, cât şi spitalele care fac achiziţii pe programele naţionale pentru anumite patologii”, a explicat Radu Gănescu.
El a precizat că sunt pacienţi care deja au întrerupt tratamentul.
“Nu sunt toate patologiile afectate, într-adevăr. Diferenţa este între patologii, dar sunt anumite patologii cu afectare mai complicată, în sensul că pacienţii deja întrerupt tratamentul. Mă refer aici în special la pacienţi cu boli rare. Programul Naţional de boli rare se desfăşoară în marea majoritate pe anumite terapii, prin spitale şi în momentul în care spitalele au terminat fondurile, au terminat bugetul, nu au mai reuşit să facă şi nu au putut să facă achiziţii. Şi astfel la ora actuală se tratează pacienţii ori cu ceea ce au în stocurile spitalelor, ori cu o reeşalonare a produsului, ca să zic aşa, a medicamentului, ca acel medicament să ajungă pentru toată lumea. Practic, de exemplu, anumite reţete care se dădeau la trei luni se dau numai pentru o lună cât să aibă acces toţi pacienţii”, a transmis preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afectiuni Cronice din România.
El a mai explicat că nici farmaciile nu mai pot susţine financiar decontarea acestor reţete.
“Când vorbim de programele care merg pe circuitul deschis pe farmacie, în momentul când mergem cu reţeta, aici iarăşi este o situaţie complicată, pentru că farmaciile nu pot susţine financiar decontarea acestor reţete. Ştim că undeva s-a ajuns cu plăţile un pic pe luna iunie. Deci sunt aproape cinci luni de zile restanţe şi normal ar trebui să fie între 90 de zile şi 120 de zile şi astfel, mai ales medicamentele scumpe, pe anumite programe nu pot fi accesate, pentru că nimeni nu-şi permite să le plătească din buzunar şi să-şi recupereze banii peste cinci luni. Şi aici s-a creat iar o problemă de sincopă. Pacienţii mai reuşesc pe farmacie pentru că se adresează unor lanţuri, dar care şi ele, la rândul lor, ajung să nu mai poată acoperi aceste cheltuieli”, a mai afirmat Radu Gănescu.