E una dintre cele mai răspândite fraze din arsenalul de sfaturi solicitate pe care le primesc părinții: „Lasă că vorbește el mai târziu”. Iar acest lucru doar amână o evaluare care ar fi trebuit făcută cu mai mult timp în urmă.
Problema este că sfatul de tip „mai așteaptă” nu face nicio distincție între un copil care se află în marginea normalului și unul care are nevoie de intervenție. Și în neurodezvoltare, diferența dintre cele două nu se vede cu ochiul liber, se evaluează de un specialist. Vezi aici ce este de făcut dacă copilul tău nu vorbește la vârsta la care ar fi trebuit. Sfatul de a mai aștepta înainte de a consulta un specialist a circulat decenii în pediatrie și, în anumite contexte, a avut o bază: unii copii cu întârziere de limbaj se recuperează spontan până la vârsta de 3-4 ani. Problema e că această observație a fost generalizată la toate tipurile de întârziere de limbaj, ceea ce cercetările nu susțin.
Abordarea „așteaptă și vezi” poate duce la deficite academice și sociale de durată pentru copiii cu întârzieri timpurii de limbaj, în timp ce intervenția timpurie produce beneficii care se mențin. Aproximativ 50% dintre copiii cu întârziere de limbaj la vârsta preșcolară ating jaloanele normale până la intrarea în școală, ceea ce înseamnă că jumătatea cealaltă persistă cu dificultăți, potrivit studiilor. Creierul unui copil mic are o plasticitate neurologică remarcabilă, care scade progresiv cu vârsta. Primele 36 de luni de viață sunt cele mai critice pentru formarea limbajului, iar dezvoltarea acestuia nu mai este niciodată la fel de rapidă după această perioadă. Asta nu înseamnă că intervențiile mai târzii nu funcționează, dar necesită mai mult efort.
Intervenția timpurie are efecte documentate nu doar asupra limbajului, ci și asupra comportamentului. Copiii cu întârzieri de limbaj care au primit intervenție timpurie au prezentat, la 12 luni după intervenție, rate mai mici de comportamente problematice față de grupul de control. La 12 luni, copilul ar trebui să gângurească, să imite sunete și să folosească gesturi, să arate cu degetul, să facă pa-pa. La 16 luni, micuțul ar trebui să aibă cel puțin câteva cuvinte cu sens. La 24 de luni, trebuie să combine minimum două cuvinte și să aibă un vocabular de 50 de cuvinte sau mai mult. La 36 de luni trebuie să vorbească în propoziții scurte și să fie înțeles de persoane care nu îl cunosc în proporție de cel puțin 75%. Dincolo de aceste jaloane, există semnale de alarmă care justifică o evaluare indiferent de vârstă: copilul nu răspunde când îi strigi numele, nu imită sunete sau gesturi, a pierdut abilități de comunicare pe care le dobândise, nu arată cu degetul spre obiecte de interes. Acestea din urmă pot indica, dincolo de o întârziere simplă de limbaj, un profil autist sau alte condiții de neurodezvoltare care necesită evaluare specializată. Deși băieții sunt de aproape două ori mai predispuși decât fetele să aibă întârzieri de limbaj, asta nu înseamnă că părinții ar trebui să aștepte mai mult în cazul băieților.
Foto: Pexels
