Tudorel Filimon, cunoscut de majoritatea ca „Nea Popa”, este unul dintre cei mai cunoscuți actori din serialul care a făcut istorie. Actorul spune că oamenii îl identifică până și azi cu numele din serial.
„Nu mă mai scoate nimeni din nea Popa! Am ajuns ca cei mai mici să-mi spună bunicul Popa. Nu mă supără nimic din astea, nici nu se pune problema, fiindcă îmi arată ce influență a putut avea primul sitcom românesc. În ultima vreme am decis să mă prezint ținând cont de acest serial. Așa că le spun celor din jur atunci când sunt întrebat despre identitatea mea că sunt nea Popa sau Tudorel Filimon pe numele de fată! Și găselnița mea prinde foarte bine, amuză pe toată lumea”, mărturisea recent Tudorel Filimon, potrivit Antena 1.
Ce mai face și cu ce se ocupă astăzi Nea Popa.
Nea Popa din „La Bloc” a dispărut o lungă perioadă din viața publică. Recent, însă, a acceptat invitatția lui Cătălin Măruță de a vorbi despre rolul care l-a consacrat. Însă în parcursul lui, nu au lipsit nici momente grele. Actorul a rememorat momentul în care a fost nevoit să joace în serial în timp ce mama lui era în sicriu.
„Am jucat cu mama moartă în casă. Mama mea era moartă în casă. Acolo… Cum, mă, o las dimineață, o văd doar la cimitir, să fie groapa? A venit o mașină. M-a luat, m-a dus la Călărași. Am jucat comedie. Colegii jucau extraordinar de prost. Toți știau că murise mama. Domnule, m-am îmbrăcat, m-am întors acasă. Publicul a râs, că nu știa nimic. Astea sunt dure. Comedia pe care o faci ușor gândit iese bine. Comedia gândită iese bine și mie îmi place zona asta de suprarealism. Ionescu, Naum… ăștia. Cei care se strofoacă să facă comedie sunt strâmbi. Au gura într-o parte și picioarele împleticite. Întotdeauna trebuie să mergi pe sinceritate. Dacă ai impresia că ești comic, ești fraier. Trebuie să spună publicul că ai fost prea bun, dacă i-a plăcut”, a declarat Nea Popa din „La bloc”, în podcastul Acasă la Măruță.
Acum, Nea Popa are 69 de ani, este pensionar și spune că încă mai joacă teatru, dar nu are o instituție anume în care joacă.
„Acum repet un spectacol. Nu am un teatru al meu, adică un teatru în care să fiu găsit tot timpul. Dar acum repet la Piața Kogălniceanu, e un spațiu acolo, un spectacol nou care se cheamă „Pețitorii”, joacă și colegul meu de vârstă și generație Eugen Cristea, Vasile Filipescu, care a lucrat la postul Acasă, și cu alți copii tineri. Astea pe care le joc le-am mai repetat, dar fiind pensionar, nu am un loc stabil unde mă puteți găsi la teatru. M-a dat afară calculatorul. Joci până mori că de-aia te-ai făcut actor”, a mai declarat actorul.