Specialiştii din domeniul sănătăţii se aşteaptă ca anul 2024 să aducă un nou val de inovaţii şi schimbări în medicină, tratament şi sănătatea publică. Noi tehnici de editare a genelor, testarea unui tratament bazat pe celule stem pentru boala Parkinson, imunoterapia pentru melanom, un vaccin împotriva HIV, dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială (AI) pentru cancerul pulmonar şi triajul pacienţilor, se află printre principalele obiective în domeniul sănătăţii care vor avea probabil un impact deosebit asupra medicinei în anul care urmează, potrivit revistei prestigioasei reviste Nature.
Începutul anului 2024 în domeniul medical se află în pragul unor progrese remarcabile şi al unor transformări semnificative, spun experţii în sănătate. Acest an promite să fie unul important, cu tendinţe, inovaţii şi provocări cheie care vor modela viitorul asistenţei medicale şi al medicinei şi vor defini peisajul farmaceutic.
Prestigioasa revistă din domeniul medical Nature a intervievat 11 experţi în sănătate care au estimat care sunt principalele inovaţii în medicină care vor fi testate în 2024.
Studiul Heart-1 este primul studiu global la om privind editarea in vivo a bazelor ADN şi are potenţialul de a demonstra dovada conceptului pentru abordările terapeutice de editare a bazelor care vizează gena PCSK9 pentru scăderea durabilă a colesterolului LDL – „lipoproteine cu densitate scazuta” sau „colesterolul rău”.
Aproximativ una din 300 de persoane se naşte cu hipercolesterolemie familială heterozigotă, o afectiune genetica care asociaza nivele extrem de ridicate de LDL – colesterol – ceea ce face ca aceasta să fie una dintre cele mai frecvente boli genetice ereditare (moştenite).
Afecţiunea este cauzată de mutaţii în gena PCSK9, care codifică o proteină care descompune receptorii pentru lipoproteinele cu densitate scăzută (LDL), un tip de colesterol. Deşi statinele pot reduce riscul de boli cardiovasculare la aceşti pacienţi, cei mai mulţi dintre ei nu reuşesc să atingă niveluri optime ale colesterolului LDL în urma unui tratament cronic.
VERVE-101 este un medicament experimental, in vivo, de editare a bazelor, conceput pentru a fi un tratament cu o singură administrare, care inactivează acţiunea PCSK9 în ficat pentru a scădea în mod durabil colesterolul LDL care determină boala.
Componentele VERVE-101 sunt un ARN mesager (ARNm) care codifică un editor de baze adenină, plus un ARN ghid, care sunt împachetate în cadrul unei nanoparticule lipidice şi sunt administrate prin perfuzie intravenoasă, explică Amit Khera vicepreşedinte al departamentului de medicină genomică la Verve Therapeutics, cardiolog la unul dintre spitalele universitare Harvard (Spitalul Brigham and Women’s), din Statele Unite.
Rezultatele intermediare au fost prezentate în cadrul sesiunilor ştiinţifice din 2023 ale Asociaţiei Americane a Inimii.
Inteligenţa artificială (AI) pentru diagnosticarea precoce a cancerului pulmonar
Diagnosticarea precoce a cancerului pulmonar salvează vieţi. Deşi aproape trei sferturi dintre cancerele pulmonare sunt diagnosticate târziu, în stadiul 3 sau 4, diagnosticarea timpurie în orice stadiu permite un tratament mai bun şi mai eficient.
O radiografie toracică este cel mai adesea primul test care sugerează cancerul pulmonar şi, dacă este urmată prompt de o tomografie computerizată (CT), poate avansa diagnosticul.
Un studiu randomizat de control în curs de desfăşurare, efectuat pe 150.000 de pacienţi din şase spitale din Marea Britanie, va testa dacă inteligenţa artificială (AI) aplicată la radiografiile toracice imediat după efectuarea acestora scurtează timpul până la efectuarea unei tomografii computerizate şi timpul până la diagnosticare.
Echipa de cercetare a demonstrat anterior că raportarea imediată a radiografiilor toracice de către specialişti poate face o diferenţă substanţială, reducând aproape la jumătate timpul până la diagnosticare, de la 63 de zile la 32.
Pacienţii trimişi din asistenţa medicală primară pentru radiografii toracice sunt incluşi pentru analiza AI.
Echipa va finaliza recrutarea participanţilor în iulie 2024 şi speră să obţină primele rezultatele în 2024, în ceea ce priveşte identificarea cancerului pulmonar mai devreme şi reducerea timpului până la diagnosticare cu până la 50%.
Dacă studiul constată o îmbunătăţire semnificativă a timpului de diagnosticare, va duce probabil la o schimbare imediată a standardului de îngrijire pentru a include AI în citirea radiografiilor toracice, spune David Baldwin medic pneumolog la Spitalele Universitare din Nottingham..
Un vaccin cu celule T pentru HIV
Scopul acestui studiu este de a evalua siguranţa, reactogenitatea şi imunogenitatea unui vaccin pentru prevenirea infecţiei cu virusul imunodeficienţei umane (HIV).
Acest studiu de fază 1, randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, multicentric, cuprinde adulţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani, cu o stare generală de sănătate bună şi fără HIV, care vor primi una dintre cele trei doze de vaccin sau placebo.
VIR-1388 este un vaccin cu vector viral pe bază de citomegalovirus (CMV) care induce răspunsuri puternice, unice şi susţinute ale celulelor T, ce ar putea preveni potenţial dobândirea HIV.
Testele vin în urma unui studiu de validare a conceptului VIR-1111 care a demonstrat siguranţa acestuia, deşi fără un răspuns imunitar puternic; VIR-1388 este mai puţin atenuat decât VIR-1111 şi experţii cred că acesta ar putea fi mai imunogen.
Studiul este efectuat de către Reţeaua de testare a vaccinurilor pentru HIV în zece locaţii din Statele Unite şi în două locaţii din Africa de Sud, cu sprijinul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din SUA şi al Fundaţiei Bill & Melinda Gates.
Cercetătorii din acest studiu au administrat recent prima doză participanţilor.
Din perspectiva sănătăţii publice, existenţa unui vaccin împotriva HIV ar avea, în mod evident, un impact extraordinar, spune Carey Hwang, vicepreşedintele senior şi şeful departamentului de cercetare clinică la Vir Biotechnology din California, Statele Unite.
Aplicaţie inteligentă pentru terapia depresiei perinatale
Multe părţi ale lumii se confruntă cu provocări în ceea ce priveşte furnizarea de asistenţă medicală mintală adecvată şi eficientă, dar lipsa de profesionişti calificaţi este deosebit de acută în ţările cu venituri mici şi medii.
Finanţată de Grupul de cercetare şi inovare pentru transformarea sănătăţii globale de la Institutele Naţionale de Sănătate (NIH) şi cercetare în sănătate din Regatul Marea Britanie, o echipă condusă de Universitatea din Liverpool a dezvoltat o aplicaţie care permite oferirea unei intervenţii bazate pe terapie cognitivă femeilor aflate în al doilea sau al treilea trimestru de sarcină care suferă de depresie majoră.
Acest studiu va compara aplicaţia cu versiunea standard, faţă în faţă, a terapiei, oferită de asistenţii medicali.
Se speră ca rezultatele acestui studiu să stimuleze continuarea inovaţiei şi a cercetării în acest domeniu, care are putea schimba abordarea deficitului de tratament pentru o tulburare mintală comună la nivel global, spune, Atif Rahman profesor de psihiatrie infantilă şi sănătate mintală globală la Universitatea din Liverpool, din Regatul Unit.
Celule stem pentru boala Parkinson
Majoritatea studiilor clinice pentru boala Parkinson studiază pacienţi cu boala în stadiu avansat. Ca urmare, pacienţii care se află într-o fază mult mai timpurie a bolii, care ar putea fi mai uşor de tratat, sunt adesea excluşi din studii.
În studiul STEM-PD cercetătorii vor transplanta neuroni dopaminergici derivaţi din celule stem embrionare umane în creierul pacienţilor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 75 de ani care suferă de boala Parkinson în fază moderată.
Va fi pentru prima dată când o terapie cu celule stem embrionare umane este testată în boala Parkinson.
Primilor pacienţi li s-au administrat doze în februarie 2023 iar echipa speră să aibă rezultate preliminare până la sfârşitul anului 2024, potrivit lui Malin Parmar, profesor la Fundaţia de celule stem din New York şi cercetător în domeniul neurobiologiei dezvoltării şi regenerării la Universitatea Lund, din Suedia.
Învăţarea automată pentru triajul pacienţilor
Identificarea pacienţilor din departamentul de urgenţă care prezintă un risc ridicat sau scăzut la scurt timp după internare ar putea ajuta la luarea deciziilor pentru îngrijirea pacienţilor.
Au fost elaborate mai multe scoruri de risc clinic şi sisteme pentru triajul pacienţilor, dar acestea sunt adesea neperformante în practica clinică, spun specialiştii.
În plus, majoritatea acestor scoruri de risc au fost validate doar din punct de vedere al diagnosticului într-o cohortă observaţională, dar niciodată pentru impactul lor clinic real.
Într-un studiu retrospectiv recent realizat la Centrul Medical Universitar din Maastricht, a fost introdus un nou scor de risc clinic, RISKINDEX.
Acesta a folosit un model de inteligenţă artificială pentru a estima mortalitatea la 31 de zile a pacienţilor care au solicitat tratament la un departament de urgenţă.
Instrumentul a fost dezvoltat şi evaluat în patru spitale olandeze, bazându-se pe date de la 266.327 de pacienţi cu 7,1 milioane de rezultate de laborator disponibile.
RISKINDEX a fost mai performant decât specialiştii în medicină internă, dar încă nu se cunoaşte în ce măsură aceste modele de AI au o valoare benefică atunci când sunt implementate în practica clinică.
MARS-ED este un studiu clinic pilot prospectiv multicentric, randomizat, de asistenţă în privinţa scorului de risc pentru medicii din departamentul de urgenţă.
Obiectivul este de a determina acurateţea diagnosticului, schimbările de politică şi impactul clinic al RISKINDEX ca bază pentru realizarea unui studiu randomizat, multicentric, la scară largă. Recrutarea pentru acest studiu este aproape la jumătate, rezultatele fiind aşteptate în 2024
Dacă modelul de AI este validat, efectele sale ar putea include identificarea pacienţilor a căror stare de sănătate se va deteriora în ciuda examenului clinic, spune Steven Meex cercetător-şef al unităţii de chimie clinică generală şi hematologie din cadrul Laboratorului central de diagnostic al Maastricht UMC+, din Ţările de Jos.
Imunoterapia pentru melanom
În ultimii ani specialiştii au obţinut rezultate de pionierat în domeniul inhibării neoadjuvante a punctelor de control.
În melanom, eficacitatea inhibării neoadjuvante a punctelor de control faţă de standardul actual de terapie adjuvantă trebuie confirmată într-un studiu de fază 3 înainte ca abordarea să poată fi considerată o opţiune standard pentru această populaţie de pacienţi.
Studiul NADINA este unul internaţional, de fază 3, care include 420 de pacienţi din Australia, Europa şi Statele Unite cu melanom cutanat în stadiul III sau melanom primar necunoscut.
Standardul actual pentru melanomul rezecabil în stadiul III este terapia adjuvantă anti-PD-1, care îmbunătăţeşte supravieţuirea fără recidivă, dar o proporţie considerabilă de pacienţi prezintă o recidivă în anii de după rezecţia terapeutică a ganglionilor limfatici şi nu s-a constatat până în prezent niciun beneficiu în ceea ce priveşte supravieţuirea generală.
Acest studiu are ca scop compararea eficacităţii tratamentului cu ipilimumab neoadjuvant plus nivolumab cu cea a nivolumabului adjuvant în melanomul macroscopic în stadiul III.
Pacienţii diagnosticaţi cu melanom în stadiu III recurent sau de novo, incluzând până la trei metastaze în tranzit, vor fi repartizaţi aleatoriu pentru a primi tratament neoadjuvant sau tratament adjuvant.
Pacienţii din braţul experimental vor primi două cicluri de 80 mg de ipilimumab plus 240 mg de nivolumab şi vor fi supuşi unei disecţii terapeutice a ganglionilor limfatici în săptămâna 6. În cazul unui răspuns parţial patologic sau al lipsei de răspuns, intervenţia chirurgicală va fi urmată de tratament adjuvant cu nivolumab (11 cicluri) sau de tratament adjuvant cu dabrafenib plus trametinib (timp de 46 de săptămâni).
Pacienţii din braţul de control standard vor fi supuşi iniţial extirpării ganglionilor limfatici, urmată de 12 cicluri de 480 mg de nivolumab.
Criteriul principal de evaluare va fi supravieţuirea fără evenimente, definită ca fiind timpul scurs de la randomizare până la progresia spre melanomul nerezecabil în stadiul III sau IV, melanomul recurent, un nou melanom primar sau decesul din cauza melanomului sau a tratamentului.
Echipa speră să observe un beneficiu în ceea ce priveşte supravieţuirea globală, care ar putea deveni o schimbare a practicii pentru tratamentul melanomului în stadiul III, spune dr. Christian Blank, de la Institutul Oncologic din Olanda şi profesor la profesor de oncologie medicală la universităţile din Leiden, şi din Regensburg, Germania.
Eficacitatea pe termen lung a vaccinului R21 împotriva malariei
O problemă majoră a vaccinurilor împotriva malariei şi unul dintre motivele pentru care a fost nevoie de peste 100 de ani pentru a implementa un vaccin, o reprezintă necesitatea unui răspuns excepţional de ridicat al anticorpilor pentru ca vaccinul să funcţioneze.
Patruzeci de vaccinuri au intrat în clinică cu acelaşi antigen proteic circumsporozoit şi doar două dintre ele au demonstrat o eficacitate utilă: RTS,S şi R21.
Eficacitatea vaccinului pentru RTS,S/ASO1 scade de la 55% la aproximativ 30% la 4 ani după vaccinare, astfel încât urmărirea pe termen lung este foarte importantă.
Cercetătorii se află la jumătatea unui studiu multicentric, randomizat, controlat, de fază 3, al vaccinului R21/Matrix-M împotriva malariei clinice la copiii africani.
Acesta include regimuri de vaccinare standard în funcţie de vârstă şi, de asemenea, regimuri de vaccinare sezonieră utilizate la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 36 de luni.
În fiecare grup, a fost administrată o doză de rapel (a patra) din acelaşi vaccin la 12 luni după a treia doză.
Urmărirea iniţială va fi de 2 ani după a treia doză, cu o analiză primară după 12 luni. 2.400 de participanţi sunt înscrişi pentru a primi regimul standard de vaccinare în zonele endemice de malarie din Burkina Faso, Kenya şi Tanzania.
Alţi 2.400 de participanţi vor fi înscrişi pentru a primi regimul de vaccinare sezonieră în Burkina Faso şi Mali.
Specialiştii crede că R21 va arăta o eficacitate mai bună decât RTS,S, în special mai târziu în cadrul studiului, deoarece vaccinul utilizează o nanoparticulă care are o densitate mult mai mare a antigenului pe suprafaţă.
Vaccinurile, cum ar fi vaccinul împotriva papilomavirusului uman, funcţionează pe toată durata vieţii datorită acestei caracteristici.
Acest studiu este finanţat de Institutul Serum din India, care s-a angajat să producă 100 de milioane de doze de vaccin la un cost de 3-4 dolari americani pe doză.
„Avem acum primele rezultate, iar în anii următori vom continua să publicăm analize suplimentare privind siguranţa, imunogenitatea şi eficacitatea vaccinului”, spune Adrian Hill, directorul Institutului Jenner şi Lakshmi Mittal şi profesor de medicina familiei ;i vaccinologie la Universitatea din Oxford, din Marea Britanie.
Conjugate anticorp-medicament (ADC) pentru metastazele cerebrale
Metastazele cerebrale reprezintă o problemă majoră în cazul cancerului de sân avansat, care afectează aproximativ jumătate dintre pacienţii HER2-pozitivi,
DESTINY-Breast12 este un studiu deschis, multicentric, internaţional, care evaluează eficacitatea şi siguranţa terapiei trastuzumab deruxtecan (Enhertu), un conjugat anticorp-medicament (ADC) care vizează HER2, la participantele cu sau fără metastaze cerebrale.
Pacienţii au fost trataţi anterior pentru cancer de sân HER2-pozitiv metastatic avansat care a progresat cu regimuri anterioare pe bază de anti-HER2 şi nu au primit mai mult de două linii sau regimuri de tratament în mediul metastatic (cu excepţia tucatinib).
Activitatea intercraniană pentru acest tratament se bazează doar pe studii prospective foarte mici sau pe serii de cazuri prospective unice precum şi pe o populaţie mixtă de pacienţi cu metastaze cerebrale active şi stabile în studiile DESTINY-Breast01, 02 şi 03, care au arătat răspunsuri încurajatoare.
După întreruperea intervenţiei studiului, toţi participanţii vor fi supuşi unei vizite de încheiere a tratamentului în termen de 7 zile de la întreruperea acestuia şi vor fi urmăriţi pentru evaluări de siguranţă timp de 40 de zile.
Toţi participanţii vor fi urmăriţi pentru starea de supravieţuire şi durata tratamentului cu orice terapii ulterioare la fiecare 3 luni până la deces, retragerea consimţământului sau încheierea studiului.
Studiul este important nu numai pentru evaluarea medicamentului, ci şi pentru înţelegerea activităţii intracraniene a ADC şi va reprezenta cel mai mare număr de pacienţi cu metastaze cerebrale trataţi cu trastuzumab deruxtecan.
Există din ce în ce mai multe date care arată că mai multe ADC ar putea avea activitate intercraniană, în ciuda dimensiunii lor mari.
„Speranţa mea este că studii precum acesta vor încuraja o mai mare includere a pacienţilor cu metastaze cerebrale în studiile clinice”., săune Nancy Lin, şef al diviziei de oncologia sânului, în Programul de cancer mamar metastatic, de la Institutul de cancer Dana-Farber din Boston, Statele Unite.
Model de intervenţie pentru sănătatea mintală a sugarilor
Aproape 100.000 de copii se află în prezent în îngrijire în Marea Britanie, iar mulţi dintre ei se confruntă cu provocări comportamentale şi cu un viitor incert.
Copiii care sunt luaţi de la părinţii lor din cauza abuzului şi a neglijenţei reprezintă unul dintre cele mai vulnerabile grupuri din orice societate.
Aceştia prezintă un risc mult mai mare de sinucidere, şomaj şi încarcerare, precum şi pentru majoritatea tulburărilor de sănătate mintală şi multe tulburări de sănătate fizică.
Sunt necesare abordări mai bune pentru a-i ajuta pe aceşti copii să îşi atingă potenţialul maxim, spun cercetătorii, bazându-se pe un model de intervenţie american care oferă evaluare şi tratament intensiv pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 5 ani.
În cadrul acestui prim studiu randomizat şi controlat de acest tip, Best Services Trial (BeST?), echipa va investiga eficacitatea şi rentabilitatea acestui modelului de intervenţie pentru sănătatea mintală infantilă în raport cu serviciile obişnuite de asistenţă socială pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 5 ani care se află în centre de plasament din Glasgow şi Londra.
Echipa va urmări copiii timp de 2,5 ani şi va compara rezultatele privind sănătatea lor mintală.
În cazul în care acest model se dovedeşte a fi avantajos, ar putea schimba radical modul în care sunt sprijiniţi aceşti copii, nu numai în Marea Britanie, ci şi la nivel global, spune Dennis Ougrin, psihiatru consultant pentru copii şi adolescenţi şi lector în psihiatrie şi sănătate mintală globală la King’s College Londra.
Depistarea prin CT a cancerului pulmonar
Cancerul pulmonar este principala cauză a deceselor cauzate de cancer în Uniunea Europeană (UE), ucigând 338 000 de persoane în fiecare an, potrivit estimărilor de specialitate.
Două studii controlate, randomizate, la scară largă, au arătat că depistarea cancerului pulmonar prin CT poate reduce mortalitatea prin cancer pulmonar.
Alte studii mai mici au arătat, de asemenea, rezultate comparabile. Cu toate acestea, este probabil ca punerea în aplicare a screeningului pentru cancerul pulmonar să fie limitată, lentă şi de calitate variabilă, în parte din cauza faptului că scanările CT iniţiale nu arată semne de cancer la nouă din zece persoane.
Un proiect finanţat de UE, 4-InTheLungRun va compara dacă screeningul la fiecare 2 ani este la fel de eficient în prevenirea deceselor cauzate de cancer ca şi testele anuale la cei care nu prezintă anomalii la prima scanare.
Studiul va examina 26.000 de persoane din şase ţări europene.
În cazul în care implementarea screeningului pentru cancerul pulmonar poate fi optimizată, se aşteaptă ca multe persoane să beneficieze rapid de această tehnologie de screening de înaltă calitate, altele să se confrunte cu mai puţine efecte nocive decât s-a anticipat anterior, iar costurile asistenţei medicale să fie reduse.