Bianca Drăgușanu, în vârstă de 43 de ani, a vorbit deschis despre regretul legat de o intervenție estetică pe care o consideră că i-a „mutilat” fața. Fosta prezentatoare de televiziune a declarat că regretă că și-a tatuat sprâncenele, o decizie pe care acum o consideră o greșeală. Ea le-a transmis un mesaj femeilor, îndemnându-le să nu urmeze același drum și să fie mai precauți în ceea ce privește intervențiile estetice. De-a lungul anilor, Bianca a trecut prin mai multe proceduri de înfrumusețare, dar această experiență i-a lăsat o impresie puternică, motiv pentru care a simțit nevoia să împărtășească regretul cu publicul.
Cred că nu există niciun lucru mai prostesc în lumea asta decât să-ți tatuezi sprâncenele sau să-ți faci machiaje permanente. Să nu faceți asta niciodată la nimeni, niciunde. Este cel mai mare regret al vieții mele și mă chinui foarte tare ca să scap de ele, dar încet, încet voi scăpa.
Nu vă tatuați, nu vă faceți microblanding, nu există asta. Nu faceți vreodată prostia asta, pe care eu o regret. Sunt într-un proces de vreo 2-3 ani în care mă chinui efectiv să scot niște tatuaje mizerabile, grotești, care m-au mutilat efectiv.
Nu vă micropigmentați, nu vă faceți tatuaje permanente, cel puțin la față. Nu mai zic de alea de pe corp, că alea sunt ceva vulgar și ieșit din comun de urâte, mai ales la femei”, a declarat Bianca Drăgușanu în mediul online.
Ce măsuri a luat Bianca Drăgușanu
Ea deja a luat măsuri pentru a scăpa de tatuajele permanente, pe care nu le recomandă. „Și nu neapărat la sprâncene, că și la buze mi-am făcut, adică mai mare prostie de atât nu există. Dacă ți-ai mai făcut și la ochi un eyeliner din ăla super grotesc, te-ai automutilat, ca să știi de la mine.
Așa chin și atât trag de vreo câțiva ani să le scot, încât nu vă pot explica, cât de dureroase, cât de des trebuie să mergi, o dată pe lună. Nu vă faceți microblading, nu vă tatuați sprâncenele, nu vă tatuați buzele, orice lucru de genul ăsta e super nașpa. Costă o grămadă de bani să le scoți, o grămadă de timp și te și chinui, frate, rău de tot.
Nu faceți ca mine. Mi-am făcut foarte multe chestii, tot ce a apărut sau am crezut eu că îmi stă bine, mi-am făcut. Băi, dar cel mai mare regret sunt acest tatuaje oribile care se transformă în timp din foarte multe motive. Orice pigment devine albăstrui, gălbui, verzui, ceva rău de tot”, a mai spus ea.