Nataşa Raab, actrița care a jucat pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, a încetat din viaţă la vârsta de 70 de ani.
Cunoscută mai ales pentru rolul bunicii din reclama la produse lactate cu sloganul „Prea bun, prea ca la țară”, ea fusese diagnosticată cu Parkinson, în urmă cu trei ani.
s-a născut la 15 iulie 1953 în Huedin, judeţul Cluj, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1988, la clasa profesorului Mircea Albulescu, iar în tinereţe a fost şi manechin la Centrul de Creaţie UCECOM condus de Zina Dumitrescu.
Apoi, după absolvirea facultăţii, a devenit actriţă la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, iar de-a lungul anilor a mai colaborat cu Teatrul Odeon din Bucureşti şi Teatrul Naţional din Cluj.
A jucat în multe spectacole de teatru printre care „Unchiul Vanea”, „Vărul Shakespeare”, „Ubu Rex cu scene din Macbeth”, „Hamlet”, „Romeo şi Julieta”, „Ferma animalelor de George Orwell”, „…Escu” de T. Muşătescu, „O masă pe cinste” de G. Astalos, „Pragul albastru” de I.D. Sârbu, sau „Tărâmuri întunecate” de Harding Lernay. Totodată, a fost distinsă cu premiul UNITER, în 1990.
De asemenea, Nataşa Raab a prezentat Festivalul Naţional „Maria Tănase”, Crizantema de Aur, Crizantema de Argint la Chişinău, evenimente culturale, emisiuni de radio şi televiziune şi a jucat în spoturi publicitare.
La 27 decembrie 2003 a lansat albumul de muzică populară „Ardeleanca în Bănie”, fiind acompaniată de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”.
În fine, Natașa Raab a jucat în mai multe filme, fiind nominalizată la Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă în rol principal, în 2011, ca urmare a interpretării rolului principal din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”.
Citește și: ITALIA: Patronul unei fabrici de brânză a murit strivit de mii de roţi de parmezan