Femeia de Astazi

Cu noi, ziua de maine va fi altfel!

Salina - beneficii nebanuite pentru sanatatea ta Imprimare Email

Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Medicina - Medicina de familie
Postat de Dr. Curelea Monica   
Sâmbătă, 05 Ianuarie 2013 02:00

Sanatatea este cea mai importanta, insa de multe ori ajungem sa ne intrebam care ar fi cea mai buna alegere: tratamentul alopat sau cel alternativ? Si, desi primul este primordial, poate ar trebui sa il avem in vedere si pe celalalt, mai ales in cazurile in care ne ne confruntam cu diverse afectiuni respiratorii.

Statisticile arata ca un sfert dintre romani sufera de afectiuni respiratorii, pe primul loc clasandu-se rinita alergica. Pe langa aceasta, diversele alergii, astmul bronsic, bronsita sau bronhopneumopatia obstructiva cronica fac viata grea unui numar de aproape un miliard de oameni peste tot in lume.

Principalii factori ce duc la declansarea sau inrautatirea acestor afectiuni respiratorii din ce in ce mai suparatoare sunt poluarea, diversii factori alergeni, stresul zilnic, alimentatia necorespunzatoare sau fumatul.

Medicii recomanda bineinteles tratamentul specializat, administrat pe o perioada lunga. Trebuie sa stii, insa, ca problemele cauzate de astfel de afectiuni respiratorii se pot ameliora, dar foarte rar ajung sa dispara in totalitate.

Pe de alta parte, multi se tem de posibilele efecte adverse ale pastilelor si de folosirea lor indelungata. Desi folositoare in privinta afectiunilor respiratorii, ele pot da dependenta in timp ( cum ar fi, de exemplu, spray-urile folosite in astm).

Si atunci... care este oare cea mai buna solutie pentru a scapa de simptomele suparatoare ce tind sa se agraveze primavara sau toamna? Unii spun ca alegerea cea mai buna ar fi o cura la o salina in mediu natural.

Medicii recomanda salina ca un tratament alternativ la cel alopat, insa unele forme usoare ale diferitelor afectiuni pot fi tratate exlusiv cu ajutorul curei din salina.

Ce sunt salinele terapeutice?

Salinele terapeutice se caracterizeaza printr-un microclimat cu parametri fizici, chimici si microbiologici constanti in comparatie cu aerul exterior, care este supus variatiilor zilnice sau sezoniere.

De asemenea, in interiorul salinelor se gasesc cantitati crescute de CO2 si H2S fata de aerul exterior, prezenta de Na, Ca, Mg, nu exista poluanti atmosferici, iar aerul are un ph usor acid.

Aceste lucruri duc la imbunatatirea starii clinice a pacientilor, reducerea zilelor de spitalizare si a dozelor de medicamente indicate, ameliorarea calitatii vietii, reducerea stressului determinat de boala si de incapacitatea de a mai desfasura activitatile cotidiene.

Bioclimatul de salina are un caracter sedativ, de curatare, usor racoros ca temperatura si echilibrat sub aspect de umezeala.

Ce afectiuni poate vindeca sau ameliora cura la salina? 

* Astm bronsic infectios sau alergic

* Bronsita astmatiforma

* Traheobronsita cronica

* Sinuzita maxilara

* Polipoza faringiana

* Amigdalita cronica

* Insuficienta respiratorie restrictiva sau emfizem pulmonar

* Probleme de concentrare, invatare, agitatie exagerata, nervozitate

* Psoriasis - o boala genetica de piele, ale carei manifestari sunt descuamari ale pielii insotite de mancarime si pete rosii - se poate trata si astfel.

* Sforaitul – pe langa faptul ca vei inlatura acest obicei neplacut, iti vei face somnul mai placut si mai odihnitor. Sarea si aerosolii desfund bronhiile si sinusurile, reducand inflamatia.

* Vindeca acneea sau alte afectiuni ale pielii:

* Alte boli cum ar fi: dermatite, infectii virale, infectii ale urechii, sinuzita maxilara etc.

Exista, insa si situatii izolate in care salina este contraindicata:

* Afectiuni contagioase

* Hipertensiune arteriala in stadii avansate

* Insuficienta cardiaca, respiratorie si renala.

Pe langa tratamentul dat de medicul de specialitate si/sau cura de la salina, un pacient cu o afectiune respiratorie, in special astm bronsic, este bine sa urmeze cateva sfaturi pentru o viata mai usoara si mai sanatoasa:

● Foloseste cat mai multe bronhodilatatoare naturale: uleiul natural de menta, de brad, sau chiar si cafeaua ( un eficace bronhodilatator) , asta in cazul in care o tolerezi si nu o consumi in cantitati mari

● Diversele tincturi naturale iti pot fi de mare ajutor: tinctura din muguri de coacaz negru este cea mai eficienta atat pentru alergii, cat si pentru astm. O alta planta folositoare in acest caz este si trei-frati-patrati, sub forma de pulbere.

● Adopta un regim de viata sanatos, bogat in fructe si legume. Incearca sa elimini zaharul, ciocolata, bauturile acidulate, margarina, alimentele cu aditivi sintetici sau cele la care esti alergic. Include in dieta ta zarzavaturile, ceapa, ridichile, spanacul, urzicile, broccoli, iaurt, branza dulce etc.

● Evita sa mananci noaptea sau sa faci excese de orice fel, mai ales in cazul in care suferi de astm. De asemenea, nu face excese in nimic pentru ca acest lucru iti poate declansa o criza de astm, fie ca vorbim despre mancare, sau despre o banala portie de ras.

 

© 2012 - Asociatia Femeia de Astazi
 

S-ar putea sa te intereseze si...

ceai-verde.jpg

Web Admin: Stefan Arnautu