Paradoxul psihologic al iubirii: un proces delicat, dar violent in acelasi timp

„Poveştile de dragoste sunt ficţiuni ale frustrării…Te îndrăgosteşti pentru a rememora o frustrare pitită în subconştient”, spune psihanalistul Adam Phillips.

Iubind cu adevărat, simţim efectele combinate ale fiorului şi terorii, dorinţei şi dezamăgirii, dorului şi pierderii anticipative a iubirii.

Poeta Adrienne Rich scrie într-un articol de pe Brain Pickings despre cum dragostea rafinează adevărul nostru interior: „Relaţia de iubire – aceea în care doi oameni pot folosi cu sinceritate cuvântul „iubire” – e un întreg proces, delicat, violent, înfricoşător de-a dreptul pentru parteneri, un proces care rafinează adevărul pe cei doi şi-l rostesc, şi-l livrează unul altuia”.

Iubiriea e „electrică”, materială, concretă. Electricitatea e, conform DEX, o proprietate fizică fundamentală a materiei, care se manifestă prin ansamblul fenomenelor legate de apariţia, de mişcarea şi de interacţiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică. Asupra corpurilor electrizate se exercită forţe care nu existau înainte de a fi electrizate. Iubirea este câmpul electric al unei sarcini pozitive şi al uneia negative. Yin şi Yang, nu?

Dualităţile Iubirii: Efectul combinat al fiorului şi terorii, dorinţei şi dezamăgirii, dorului şi pierderii anticipative. Printre aceste „diade”, ar fi şi rafinarea adevărului comun al amanţilor, care se naşte dintr-o ficţiune: Nu ne îndrăgostim de o persoană complet exterioară nouă, ci mai degrabă de o fantezie narcisiacă. Celălalt umple golul nostru interior.

Citeste mai multe pe: Descopera.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*