Când două suflete se ating…

…încep transformările. Fiecare dintre noi vine cu visuri, speranţe, dorinţe, frustrări şi răni adânci provocate de alte suflete. Începem să dăruim, conştient sau inconştient, dar celălalt este în stare să primească? Unui om îi poţi lua orice: obiecte, speranţe, vise, pofta de viaţă, dar nu-i poţi da nimic dacă nu este de acord să primească: conştient sau inconştient.

Fiecare dintre noi avem un suflet frumos, dar ridicăm ziduri atât de înalte în jurul lui încât nu putem vedea ce se întâmplă dincolo de ele. Ne ascundem după cuvinte şi ne este mult mai uşor să refuzăm şi să fugim decât să ne deschidem sufletul şi să recunoaştem că suntem oameni şi că am suferit atât de mult încât nu reuşim să punem punct unui trecut şi să mergem mai departe. Nu acordăm nicio şansă omului deosebit pe care îl întâlnim pentru că, în primul rând nu ne acordăm nouă nicio şansă.

Ne dorim cu disperare să oferim dragoste dar nu ştim cum să facem asta. Ne agăţăm de fiecare secundă de fericire oferită de celălalt şi vrem „ceva”, dar cum să ceri dacă nu ştii ce vrei să ceri. Şi cum să ştii dacă nu a existat o comparaţie?

Ne-am făcut cât de cât o idee despre o viaţă ideală şi o relaţie „ideală”, poveşti abstracte culese din basmele cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cozânzene în care prinţul are obligatoriu un cal alb. Numai că, în poveşti, nu se spune nimic despre… suflet. Ileana Cosânzeana nu a suferit traume fizice şi/sau psihice şi Făt Frumos „ştie” din prima că ea este „prima şi ultima iubire” din viaţa lui. Frumos, simplu, cu început şi cu sfârşit. „Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneti” deci au mai avut şi două secole la dispoziţie să se cunoască, să se accepte şi să se obişnuiască unul cu altul.

Viaţa reală este tot o poveste, dar o altfel de poveste în care cunoaştem fel de fel de prinţi şi în care noi suntem pe rând, prinţesă, mamă de prinţesă şi de ce nu, şi mamă vitregă?

Euripide spunea atât de frumos "cea mai întunecată oră este cea de dinainte de zori". Când în suflet e frig şi întuneric, e foarte clar că este nevoie de lumină. Cei mai mulţi dintre noi orbecăie în întuneric, nu înţeleg de ce nu apare „luminiţa de la capătul tunelului”, încearcă fel de fel de relaţii care „nu merg”, atrag fel de fel de oameni care nu fac decât să zgândăre răni nevindecate încă şi dau vina pe absolut orice şi pe oricine, mai puţin pe cel care este cauza: sinele şi propriul suflet. Noi suntem singurii care suntem vinovaţi de ceea ce ni se întâmplă dar, din păcate, nu conştientizăm asta.

„Nu mă înţelege!!!” De ce? Nu reuşim să transmitem celuilalt exact ceea ce vrem pentru că „nu vorbim în limba lui”.

„Nu mă ascultă!!!” De ce? Pentru că ne pierdem în detalii, nu reuşim să concretizăm ce vrem să spunem şi nu reuşim să găsim un canal de comunicare, nu pentru noi (noi ştim exact ce vrem să spunem), ci pentru celălalt.

„Nu mă iubeşte!!!” De ce? Pentru că fiecare îşi exprimă dragostea raportându-se la propriile trăiri şi nu la nevoile celuilalt. Unii au nevoie de mai multă comunicare, alţii de mai multă tandreţe, alţii de mai mult spaţiu pentru a fi cu sine, a se analiza şi a se vindeca.

Toţi avem nevoie de afecţiune dar o oferim diferit şi o cerem diferit sau nu o cerem deloc şi aşteptăm ca celălalt să ghicească, şi dacă nu ni se oferă ceea ce ne dorim apar frustrări, „dăm înapoi” şi să fim serioşi, e mult mai simplu să abandonezi lupta – durează dar un gând, decât să încerci să te schimbi pe tine. Pentru a începe procesul de „schimbare”, în primul şi în primul rând trebuie să conştientizezi că, chiar, ai o problemă de „suflet”, şi este vorba de sufletul propriu şi personal. Apoi să începi, în fiecare zi, să te lupţi cu tine: cu „fricile”, cu dorinţele neîmplinite, cu rănile care încă mai sângerează. Să-ţi continui viaţa, firesc, fără să răneşti oamenii din jurul tău şi să începi să te vindeci. E un proces lung, foarte lung şi se face cu paşi atât de mici încât de cele mai multe ori ai senzaţia că „baţi pasul pe loc”. Şi nu poţi face acest lucru de unul singur. Un suflet nu poate fi vindecat decât de căldura altui suflet cu o singură condiţie: să vrea să se vindece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*