Prietenia – un mit?

Când vorbim de relaţii, ne concentrăm şi ne pierdem poate mai mult timp decât ar trebui analizând relaţiile amoroase. De cele mai multe ori, ele ne dictează viaţa, ne suprimă sau ne dilată timpul şi percepţiile, ne obosesc sau ne oferă acea fericire pe care toţi o căutăm.

În tumultul sentimentelor, am senzaţia că uităm să ne mai focusăm asupra relaţiilor noastre de prietenie care devin din ce în ce mai puţine, mai puţin profunde, mai puţin trainice, mai lipsite de autenticitate.

Ne strângem laolaltă cu oameni pe care îi apreciem, cu care avem obiceiuri în comun sau cu care ne place să împărtăşim orice. Oameni cu care ne sfătuim, care sunt mereu acolo când e greu, dar şi în momentele frumoase. E firesc, e sănătos.

Există prietenii pe care le alegi din considerente raţionale, relaţii de prietenie fondate pe un puternic substrat emoţional sau prieteniile cu care parcă te naşti. Cele care se leagă în copilărie sau în adolescenţă şi care fac parte din viaţa ta la fel de natural precum familia.

Ceea ce mă îngrijorează este faptul că cele mai multe dintre aceste prietenii, sub orice formă se prezintă ele, dispar prea repede.

La un moment dat, unul dintre profesorii mei mi-a mărturisit: „Ai să vezi că prietenia, în general, este un act egoist – oamenii au nevoie să împărtăşească cuiva trăirile lor şi cam atât.”

Apoi, o altă persoană trecută prin viaţă m-a atenţionat: „Bucură-te acum de toţi prietenii tăi, bucură-te că sunt atât de mulţi. În timp, vor rămâne lângă tine doar vreo doi-trei.”

N-aş vrea, încă, să cred asta, dar îmi adresez constant întrebarea: “Ce înseamnă o prietenie adevărată?” Poate aflând răspunsul reuşim să şi păstrăm legăturile pentru totdeauna.

S-ar putea ca peste câţiva ani părerea mea să prindă alte contururi, dar azi visez încă la o prietenie adevărată care înseamnă: să iubeşti o persoană necondiţionat, să îi doreşti prezenţa, să îi împărtăşeşti realizările sau tristeţile, dar să fii mereu pregătit să i le tratezi cu respect şi pe ale ei/ lui.

Un prieten veritabil este cel care ajunge să empatizez cu gândurile şi sentimentele tale, care vrea să te cunoască atât de bine încât să ştie ce mână să-ţi prindă când cazi.

El nu va fi perfect şi nici nu va avea pretenţia ca tu să fii impecabil în comportament, dar asta nu înseamnă neapărat că îţi va tolera orice.

Îţi va spune adevărul direct, fără ocolişuri (chiar dacă adevărul înseamnă aducerea în discuţie a unor defecte), îţi va acorda timp, spaţiu, îţi va repsecta intimitatea, dar într-un fel va fi mereu acolo.

Un prieten adevărat te caută chiar dacă mediul social în care trăieşte e altul decât atunci când v-aţi împrietenit – chiar dacă îşi schimbă anturajul, obiceiurile, plăcerile, chiar dacă nu mai sunteţi chiar pe aceeaşi lungime de unde, el nu te va scoate niciodată din lumea lui. Vei avea locul tău special.

Se supără, dar nu pleacă, îşi descarcă frustrările, dar te iartă şi nu uită niciodată de tine. Nu e nevoie ca el să facă sacrificii mari, nu trebuie să se lase pe sine pentru tine, dar trebuie să îşi amintească mereu cât de important eşti pentru el.

Pentru că… într-un final, vrea să se strângă la o masă mare cu plăcinte şi vin roşu, cu glume şi poveşti, iar tu să fii acolo lângă el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*