De ce mint copiii?

Minciuna, in sens larg, acopera o gama larga de comportamente: de la o simpla optiune noncomformista intre realitate si fictiune pana la “abatere deliberata, constienta de la sistemul de corespondenta sociala – admise intre realitate si modul ei de prezentare” (Sutter). In sens restrans (etic), minciuna este o afirmatie falsa cu scopul de a induce în eroare, provocand prejudiciu de ordin moral – material altuia si aducând benefici autorului ei.

Motivele pentru care un copil minte sunt multiple. De la frica de pedeapsa pana la dorinta de mai mult suspans sau dorinta de aventura. Este foarte important sa stim insa, ca parinti, cand anume minciunile copilului nostru trebuie sa ne ingrijoreze. La copil distinctia intre adevarat si fals, apoi intre adevar si minciuna,

este progresiva. Pentru Piaget, inainte de 6 ani copilul nu face distinctia intre minciuna, joc si fabulatie. Treptat, dupa varsta de 8 ani, minciuna va dobandi dimensiunea intentionala. Intre aceste doua etape, de-o parte fiind prevalenta activitatea ludica, fabulatia si fantasma, inainte de 6 ani, iar de cealalta parte aflandu-se minciuna intentionata, dupa 8 ani, se situeaza o parte in care adevarul si falsul sunt distincte, dar minciuna se confunda cu greseala.

Pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 3 si 6 ani, magia devine foarte importanta. Ea este modul lor de a-si explica anumite lucruri si de a-si dezvolta anumite abilitati (de pilda jocul simbolic, adica jocul in care pretinde ca este cineva sau ceva). La aceasta varsta, copiii pot avea prieteni de joaca imaginari, le plac povestile si jocurile imaginative. Minciunile copiilor din aceasta grupa de varsta sunt in marea lor majoritate povesti inventate de ei, nu minciuni intentionate.

Minciuna incepe insa in acest interval de varsta sa aiba si anumite consecinte pozitive pentru ei ca indivizi. De exemplu, un copil care sparge o farfurie sau varsa un pahar cu apa si da vina pe fratele sau, nu da vina cu dorinta explicita ca fratele lui sa incaseze pedeapsa, ci are mai mult rolul de a se scapa pe sine de consecintele negative, deci este un mod de a spune “nu am vrut”. Abia in jurul varstei de 6-7 ani copiii incep sa inteleaga ce este minciuna si pot chiar sa inceapa sa inteleaga latura negativa a minciunii.

Copiii cu varste cuprinse intre 6 si 12 ani inteleg atat ce este minciuna, cat si latura morala negativa a acestui comportament. Totusi, ei pot continua sa minta pentru a testa regulile si limitele impuse de adulti. Este foarte important insa sa intelegem motivele pentru care un copil, desi stie ca minciuna nu este un comportament dezirabil, continua sa o faca. Este, de asemenea, foarte important sa stim cand avem motive sa ne ingrijoram daca micutul nostru minte.

Cate feluri de minciuni exista?

Exista mai multe tipuri de minciuni la copiii de peste 6 ani. Minciunile pot fi impartite in functie de motivul pentru care apar:

Minciuna utilitara – este minciuna prin care copilul se asigura ca indeparteaza anumite consecinte care apar in mod natural din partea parintilor dupa un comportament indezirabil. Un exemplu clasic in acest caz este minciuna privind notele de la scoala: copilul minte ca a luat o nota mai mare la o anumita materie sau ca invatatoarea nu le-a adus lucrarile la matematica. Motivele pentru care el alege sa minta sunt evidente, in acest caz doreste sa evite o pedeapsa. Un alt motiv mai putin evident poate fi insa si dorinta de a nu da gres in fata parintilor, dorinta de a nu dezamagi.

Minciuna compensatorie – acest tip de minciuna se refera la minciunile prin care copilul “infrumuseteaza” realitatea din jurul sau, atribuie familiei sau parintilor valori sau calitati pe care acestia nu le au, isi atribuie merite scolare sau premii neobtinute. Este foarte important de stiut ca acest tip de minciuna se datoreaza in primul rand unui respect scazut de sine si unei nesigurante pe care copilul o simte din partea familiei, a mediului inconjurator. Acest tip de minciuna releveaza, uneori, tulburari psihopatologice mai marcante.

Mitomania – este latura extrema a minciunii si se refera la acei copii care traiesc cel mai adesea in fantezie si nici macar ei nu isi mai pot da seama de distinctia intre minciuna si realitate. In cest caz, minciuna isi atinge latura sa patologica si este necesara interventia unui specialist.

Copilul poate minti pentru a insela pe adult, pentru a-i atrage atentia, admiratia sau simpatia. Asemenea cazuri nu sunt rare si se intalnesc mai ales la copiii obisnuiti sa fie alintati sau scosi in evidenta. Fetitele practica acest fel de minciuna mai mult decat baietii. Copilul mai poate minti si pentru a provoca mila si va minti cu atat mai mult cu cat metoda va da rezultate eficace. Exista copii care mint ca sa se apere, când sunt banuiti sau acuzati. Altii triseaza (alt mijloc de auto-aparare) si acest fel de minciuna nu este specific infantil. Copilul poate inca minti pentru a se razbuna, pentru a obtine un obiect dorit, pentru a nu-si trada grupul sau pentru a imita pe adulti (când nu-l indeamna chair ei). Toate aceste feluri de minciuna nu sunt patologice si, cunoscându-le bine cauzele putem, in cazul in care copilul nu este instabil sau intarziat, sa reusim destul de usor de a-l vindeca de acest defect. Exemplul bun, crearea de mobile interioare si morale sunt principii recunoscute si aplicate de mult.

Când devine minciuna o problema?
Exista mai multe situatii care ar trebui sa ne ingrijoreze. In cazul aparitiei uneia din situatiile urmatoare, este foarte important ca un psiholog sa consulte copilul: un copil care minte si in acelasi timp are alte probleme comportamentale cum ar fi piromania, rautatea fata de animale, insomnia, sau este hiperactiv, poate avea probleme psihologice; copiii care nu au multi prieteni sau nu doresc sa se joace in grup pot avea respectul de sine foarte scazut si pot fi deprimati; copiii care mint pentru a obtine ceva de la altcineva si nu arata nici un semn de regret.
Preadolescentii folosesc de regula “laudarosenia”. Pentru a castiga aprobarea si admiratia camarazilor, ei inventeaza sau isi infloresc faptele. Ei se lauda frecvent ca stiu sa schieze sau sa vorbeasca o limba straina, când, de fapt, acest lucru nu este adevarat. Potrivit lui Goldberg – “La aceasta varsta, copiii isi regleaza foarte fin superego-ul sau constiinta. Prima dovada de minciuna patologica apare in acesti ani, la copiii care au un superego defectuos si considera ca pot “iesi basma curata” din orice.”
La puberi si adolescenti miciuna incepe sa devina mai subtila (si mai densa ca autoaparare), creste in general tendinta spre chiul, intarziere, uitat acasa al temelor sau carnetuluii de note, etc., ceea ce echivaleaza cu cresterea relativa a conduitelor de inselatorie.
Adolescentii testeaza limitele. Ei incearca sa vada cât de mult te pot pacali, iar minciuna face parte din acest test. Adolescentii reactioneaza la consecinte, drept care au nevoie de explicatii logice. In ceea ce priveste evaluarea mintitului, studierea rapoartelor intocmite de profesori si parinti arata ca unul din sase copii minte frecvent. La adulti, una din patru persoane recunoaste ca mintea frecvent când era copil.

Ce e de facut?

In cazul in care descoperim ca micutul nostru minte constant in anumite aspecte sau ca minciuna nu este ceva total ocazional, trebuie sa analizam consecintele pe care obisnuim sa le aplicam in urma minciunii (chiar si lipsa noastra de reactie este o consecinta!). Este important ca micutul sa aiba consecinte constante daca minte, consecinte moralizatoare, dar este foarte important ca aceste consecinte sa nu fie excesive, pentru ca altfel minciuna devine un cerc vicios (copilul alege sa minta pentru a ascunde o alta minciuna mai veche sau pentru a nu fi pedepsit).

Invata-ti copilul sa caute impreuna cu tine solutii optime la problemele ivite, in loc sa-l pedepsesti. Usureaza-i sarcina de a spune adevarul. Daca minte pentru ca a facut ceva rau, spune-i: "Imi pare bine ca mi-ai spus in sfarsit adevarul, dar ma supara totusi ce ai facut". Copilul trebuie sa-si indrepte greseala, indreptand lucrurile sau cerandu-si scuze. Nu-l insulta, numindu-l mincinos. Copiii incep sa se considere ei insisi mincinosi si asta va mari probabilitatea ca minciunile sa se repete.

Cea mai redutabila strategie de “lupta” cu minciuna este sa laudati copilul ori de cate ori spune adevarul (chiar daca il mustrati pentru fapta facuta). In felul acesta, il incurajati sa fie sincer cu voi si sa nu se ascunda atunci cand face o prostie. Adevarul, chiar neplacut, detensioneaza orice situatie si inlesneste comunicarea dintre noi si copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*