Iertarea, neiertare improvizată

Ţi-a greşit şi ai simţit că s-a năruit lumea. Că tot ce se învârtea într-un gestalt logic, acum se mişcă haotic. Şi, în acel moment, crezi că vei putea ierta doar dacă va face gestul măreţ de asumare: ”Iartă-mă! Am greşit!”…şi-ţi pui toată speranţa în acele vorbe încă nespuse!

Dar (pentru că întotdeauna este un “dar”) nu funcţionează! Şi-a cerut iertare, şi-a schimbat comportamentul în “mai bine”, regretă şi a promis că nu va mai greşi astfel niciodată, însă tu ştii că nu va repeta aceeaşi greşeală, căci sunt atâtea alte greşeli pe care încă nu le-a comis…şi cum ştii şi vorba aceea că “e de ajuns doar o dată să o facă”…va face alte greşeli peste care tu vei trece la fel ca peste prima experienţă…nu contează amploarea efectelor greşelii (“călcat în strachini”, agesivitate, minciună ………….)!! Tu TREBUIE să ierţi, că aşa zic specialiştii în dezvoltare personală, misticii, religioşii, aşa ai citit pe “n” blog-uri….că iertarea înseamnă IUBIRE!

Mai mult, te mai pune Sfântu’ să împărtăşeşti cu apropiaţii, familia, care, normal, că ţin cu tine, adică susţin dreptatea, şi încep cu prelegeri ori analize care nu te ajută să te detaşezi de problemă, s-o uiţi, orice numai să dispară, deci să ierţi. Dimpotrivă, ei te sfătuiesc ei că, dac-ar fi în locul tău, n-ar ierta, că ar merge mai departe în viaţă şi n-ar mai privi înapoi şi alte asemenea bla-bla-uri…numai bine cât să se dea în tine o luptă între DA şi NU, BINE şi RĂU…SĂ IERŢI sau SĂ NU IERŢI? Aceasta este întrebarea! De fapt, A VREA sau A NU VREA să ierţi! This is the question!

Şi sărmanul Hamlet al lui Shakespeare a simulat nebunia până a strâns dovezile asasinării tatălui său şi a descoperit că actualul rege al Danemarcei era ciminalul, dar din cauza ezitărilor îndelungate de a pune cărţile pe masă el şi mama sa au murit, la fel şi Claudius, asasinul rămas nepedepsit. Prin urmare, indecizia, oscilarea şi lăcomia de a stânge cât mai multe dovezi, teama faţă de momentul dezvăluirii, toate acestea au avut un preţ.

Aşa şi în cazul tău! Sperând că a fost un moment de negândire temporară, aştepti…să vezi dacă se confimă sau nu bănuiala asta! Te mai gândeşti dacă să treci peste, adică să ierţi, cântărind bine înainte beneficiile personale în cazul acestui pas. Plus că, ai auzit de atâtea ori că cei puternici iartă…chiar tu ai fost iertată prin Taina Sf. Botez fără să fi păcătuit, conştient! Dar te naşti cu păcatul strămoşesc, iar preotul este mesagerul Domnului şi-ţi transmite iertarea divină. Deci, dacă tu ai fost spălată de “cele rele”, eşti datoare, obligată să ierţi…căci altfel vei fi considerată că pizmuieşti (alt păcat).

Nu e cumva aici, subliminal tastând, o altă formă de satisfacere a propriilor nevoi psihologice care ne animă în atâtea iertări superficiale? Altă faţă ascunsă a celui ce contează în mod real şi firesc, TU? Şi mai vine şi noul trend, “iertarea de sine”! Adică, eşti aptă să ierţi cu adevărat, doar dacă te ierţi pe tine întâia şi întâia oară. Adică TU te autoinvesteşti cu puterea Celui de Sus şi te ierţi…astfel devii puternică, plină de compasiune şi iubire, toate îndreptate către…..? (aici completează tu, cititorule!)

Păi gândiţi-vă că, pulsiunile interioare sunt într-o nestăpânită dinamică. Se satisface una, îi ia locul alta. Spre exemplu, nevoia de iubire fizică, trupească. Eşti îmbrăţişată sau sărutată. Pulsiunea este descărcată. Dar vine alta din spate care s-a supratensionat în timpul satisfacerii celei dinainte…Să zicem, nevoia de descărcare a agresivităţii, adică amâni să cureţi litiera pisicii care cere să-şi facă nevoile şi aşa descarci agresivitatea…Deci e un lanţ întreg de chestiuni care îşi “cer drepturile” şi fac scandal dacă nu li se iau în seamă cererile.

Cum să te afli, atunci, într-o perpetuă stare de iertare, de iubire necondiţionată, sinceră şi să nu ai tensiuni interioare care să nu te „tragă de mânecă”? Eşti o veşnică iertătoare, mai ceva ca Doamne-Doamne! Bine! Bine! Tu ai muşcat din măr şi ai “pervertit” bărbatul (care era fără de păcat, ca şi tine…dar totuşi tu ai făcut-o de oaie prima!), de fapt TU eşti “fitilul” care a declanşat numărătoarea inversă până la comiterea faptei către CELĂLALT. Clar! E musai să ierţi sau să te forţezi să ierţi şi aşa ţi se va întoarce binele! Care bine?

Tu nu te-ai săturat să spui că ai iertat şi să joci teatru şi cu tine? Că i-ai iertat pe toţi şi pe toate, pe tine şi pe toţi ascendenţii tăi până la Adam şi Eva (ai iertat-o şi tu încă o dată pe Eva, după Dumnezeu! Ha! Ha! Ha!), iar acum poţi să trăieşti liniştită fizic, iar sufletul (chinuit de afecte dure acumulate) va ajunge în Rai….

Dar nu fusesei, pare-mi-se, izgonită din Paradis, femeie? Iertată, dar izgonită? Ah, dar n-ai plecat singurică…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*