Femei vs. barbati: egali, dar nu la fel

Lasand deoparte bancurile misogin-misandrine rauvoitoare si volumele de genul "… de pe Marte, … de pe Venus", femeile si barbatii sunt astazi egali. Peste tot acolo unde religia nu tine societatea prinsa in cutume depasite, cliseele patriarhatului tind sa se estompeze. Exista milioane de femei care isi construiesc cariere de succes si (poate tot atatea) milioane de barbati care isi iau concediu de paternitate pentru a-si creste odraslele.

Insa dincolo de daramarea, oricat de lenta, a barierelor de ordin social-economic, intre cele doua sexe vor ramane mereu diferente imuabile, dictate genetic. Poate ca mergem la aceleasi locuri de munca, impartim aceleasi sali de cursuri, de sport si de spectacol, petrecem la fel de mult timp facand lectii si jucandu-ne cu cei mici.

Totusi, Natura a hotarat sa ne inzestreze in mod diferit cu arme si alte resurse necesare pentru a explora aceasta lume si a face sa supravietuiasca specia umana. Iata cateva dintre cele mai importante astfel de deosebiri:

Creierul masculin contine de 6,5 ori mai multa materie cenusie decat cel feminin, in timp ce femeile au de aproape 10 ori mai multa materie alba decat barbatii. Materia cenusie reprezinta centrii cerebrali de procesare a informatiei, iar materia alba conexiunile dintre acesti centri.

Desi expertii nu au descoperit deosebiri semnificative intre sexe in materie de inteligenta generala, femeile si barbatii folosesc totusi zone diferite ale creierului pentru a ajunge la aceleasi performante intelectuale. Acest fenomen explica de ce barbatii sunt mai buni la activitati care necesita mai multa procesare locala – precum matematica -, in timp ce femeile exceleaza la integrarea si asimilarea informatiei provenind de la diversele regiunile cu materie cenusie – cum este cazul in exprimarea verbala.

Este poate si motivul pentru care femeile (acoperind un interval de varsta de la 2 la 90 de ani) au inregistrat performante semnificativ mai bune decat barbatii la testele cu limita de timp. Rezultatele explica, macar in parte, diferentele in materie de acumulare a cunostintelor si de note obtinute in clasa.

Mai mult, dupa ce au monitorizat mecanismele cerebrale a peste 150.000 de persoane, cercetatorii britanici au constatat ca reprezentantele sexului frumos sunt mai putin susceptibile sa inregistreze pierderi de memorie decat barbatii. Cauza? Progesteronul protejeaza neurotransmitatorii femeilor. Iar estrogenul le apara celulele din creier de "tendintele sinucigase" pe care le da un nivel prea mare de testosteron (precum cel generat de consumul de steroizi).

Nu doar hormonii le protejeaza la nivel cerebral pe reprezentantele sexului frumos: specialistii chinezi au descoperit ca femeile au, in medie, un craniu cu 0,6 mm mai gros decat barbatii. Chiar si o diferenta de acest ordin ofera o mai buna protectie pentru creier.

Si, pentru ca am trecut din zona intelectului in cea fizica, trebuie sa amintim alte cateva diferente intre sexe demne de luat in seama.

Barbatii prezinta o probabilitate de 2 ori mai mare decat femeile de a se imbolnavi de cancer de piele. Oamenii de stiinta au constatat ca pielea femeilor contine mai multi antioxidanti (produsi in mod natural de organism) care ajuta la prevenirea efectelor daunatoare ale radiatiilor UV.

Tot femeile au, in mod natural, cu 25% mai multe sanse decat barbatii de a supravietui cancerului pulmonar. Iar in fazele terminale, femeile au luptat impotriva afectiunii cu peste un an mai mult decat pacientii de sex masculin. Specialistii spun ca diferentele genetice din tesutul pulmonar pot fi responsabile de acest fenomen.

De asemenea, femeile au o protectie naturala impotriva bolilor de rinichi. Estrogenul are capacitatea de a reduce uzura organelor respective si de a bloca factorii nocivi de crestere care accelereaza acest proces.

Pe de alta parte, sangele femeilor este mai gros decat cel al barbatilor, astfel ca o aspirina pe zi este de 4 ori mai eficienta la barbati decat in cazul femeilor in prevenirea atacurilor de cord.

Femeile prezinta, de asemenea, o probabilitate mai mica de a resimti dureri in piept la un prim atac de cord – si din cauza ca acesta survine, in medie, cu 10 ani mai tarziu ca la barbati, iar sansele de a inregistra astfel de dureri scad odata cu varsta. In plus, spun studiile, femeile care poarta genele unor boli cardiace au o predispozitie mai mare spre fumat, de a fi hipertensive si supraponderale, fata de barbatii cu acelasi ADN.

In schimb, ele primesc mai multe semnale de alarma din partea organismului lor in ceea ce priveste diabetul. Expertii au descoperit ca markerii inflamatori si cei ai slabei coagulari sangvine au identificat femeile care ar fi putut sa devina prediabetice, dar nu si pe barbatii predispusi la aceasta afectiune.

Si asta nu este tot. Celulele stem feminine au o capacitate sporita de a regenera tesutul muscular (atat in cazul barbatilor, cat si in cel al femeilor), in comparatie cu cele ale barbatilor, ele permitand o dezvoltare mai rapida si mai puternica a tesuturilor.

La polul opus, femeile inregistreaza mai multe simptome de deteriorare musculara imediat dupa antrenamentul de forta. Acest lucru afecteaza negativ dezvoltarea muschilor, ceea ce constituie unul ditre motivele pentru care barbatii pun fibra pe ei mai usor.

Iar ranile din cavitatea bucala se vindeca mai repede tot la barbati. Proprietatile antiinflamatoare ale testosteronului, care are o concentratie ridicata in saliva masculina, contribuie la reducerea intervalului de vindecare a leziunilor.

… Si aveti grija ce figuri faceti dupa ce cititi acest articol. Barbatii pot detecta mai rapid expresiile faciale agresive ale altor persoane, in timp ce femeile le descifreaza mai repede pe cele non-agresive, ca bucuria, tristetea si surpriza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*