Ai grija de ficatul tau!

Ficatul este unul dintre putinele organe, daca nu chiar singurul, carora li s-au ridicat un monument! Acesta a fost inaugurat in 1987 in orasul Balen, din nordul Spaniei, ca un omagiu adus organului care-si indeplineste functiile pe tacute, fara a se plange vreodata, sacrificandu-se. De fapt, monumentul reprezinta un ficat alcoolic si a fost dedicat ficatului de catre un medic, cu scopul declarat ca aceia care il vad sa-si reduca semnificativ consumul de alcool. Chiar daca ficatul este un organ extraordinar, puternic si rezistent, cu diverse capacitati si calitati surprinzatoare, nu inseamna ca este imun la toate agresiunile.

Ficatul este unic intre organele corpului uman si asta datorita capacitatii sale de regenerare, de reintregire a celulelor ce au fost distruse de o boala sau de o leziune pe termen scurt. Da, daca ficatul sufera leziuni repetate, pe termen lung (boli cronice), modificarile devin ireversibile, interferand cu functia acestuia. Fiind un organ foarte activ, cand el este bolnav, intregul corp sufera.

Cel mai mare dusman al ficatului nostru este alcoolul, apoi stresul si obiceiurile alimentare nesanatoase. Cantitatea mare de alcool ingurgitata zilnic duce la o inflamare a ficatului si la grave perturbari in functionarea lui, toate acestea culminand cu ciroza sau alte bol igrave. Stresul si emotiile negative, amintite mai sus, au aceleasi efecte chiar daca nu intr-un mod atat de vizibil si rapid. Cat priveste alimentatia, stim cat de mult ne poate afecta o combinare gresita a anumitor feluri de mancare sau un consum al alimentelor vechi ori alterate.

Cand suferinta ficatului este foarte avansata (precum in ciroza), tesutul sanatos este inlocuit cu un alt tip de tesut iar ficatul nu mai este capabil sa se repare si treptat isi pierde functia, iar in cele din urma intreg organismul are de suferit. Leziunile ireversibile ale ficatului nu mai au tratament, singura solutie fiind transplantul hepatic.

Ficatul este esential pentru organism pentru ca indeplineste o serie de functii pe care nici un alt organ nu le poate efectua. Chiar daca functia de “filtru” prin care separa substantele nutritive de substantele toxice, inutile din sange este principala sa ocupatie, aceasta nu este singura. Ficatul este de asemenea un depozit de glucoza, sub diferite forme, din care aceasta se elibereaza in sange cand organismul are nevoie de energie. Totodata ficatul este “fabrica” in care se produc o multitudine de substante vitale organismului:

  • proteine, necesare pentru crestere si dezvoltare, pentru reparatii in organism, producere de hormoni etc;
  • bila, absolut necesara digestiei alimentelor grase;
  • colesterolul, o substanta care desi si-a capatat o aura negativa, este totusi foarte importanta pentru organism ;
  • substante care au rol in coagularea sangelui;
  • substante implicate in imunitate, care lupta impotriva infectiilor.

Sfaturi utile pentru un ficat sanatos!

1. Nu consuma alcool in cantitati mari!

Ficatul raspunde de filtrarea toxinelor din organism, functie care este compromisa de ingerarea unor cantitati mari de alcool. Cantitatea admisa de alcool pentru o persoana sanatoasa este de 175 ml vin sau 350 ml bere pe zi. Pentru pacientii cu afectiuni hepatice, alcoolul este strict interzis. De asemenea, trebuie evitat consumul de alcool impreuna cu tratamentele medicamentoase. Amestecul dintre alcool si paracetamol spre exemplu este toxic pentru ficat.

2. Limiteaza consumul alimentelor bogate in grasimi!

Consumarea in exces a alimentelor bogate in proteine si carbohidrati poate diminua functia ficatului prin acumularea de toxine si grasimi in organism. Evita mancarurile semi-preparate si de tip fast-food pentru a-ti mentine ficatul intr-o stare buna. Controleaza-ti greutatea, intrucat obezitatea, la fel ca diabetul zaharat, poate cauza o afectiune raspandita a ficatului – steatoza hepatica sau ficatul gras, care reprezinta o acumulare de grasimi in celulele sale.

3. Limiteaza expunerea la medii toxice!

Ficatul filtreaza substantele daunatoare pentru organism, insa daca acesta este supraincarcat cu toxine,  nu mai poate functiona la capacitate maxima. Evita sa te expui la poluantii comuni precum fumul de tigara sau vaporii de vopsea.

4. Respecta regulile de igiena

Spala-te des pe maini, in special inainte de mancare si inainte/dupa toaleta personala. Nu consuma apa de la robinet si evita sa bei/mananci din tacamurile folosite in prealabil de persoane necunoscute.

5. Protejeaza-te impotriva virusurilor hepatice

Pentru a evita contactarea virusurilor hepatice, trebuie luate anumite masuri de protectie impotriva obiectelor/persoanelor infectate: contact sexual protejat, evitarea tatuajelor si piercing-ului, excluderea drogurilor (ace contaminate). Exista vaccinuri contra hepatitelor care trebuie facute din timp.

6. Grija la medicamente!

Utilizarea extensiva a medicamentelor si asocierile medicamentoase cresc frecventa efectelor toxice. Ficatul este un organ susceptibil la efectele daunatoare ale medicamentelor deoarece el este implicat in metabolizarea si inactivarea lor. In general, medicamentele folosite au o toxicitate redusa si nu produc leziuni hepatice prin actiunea proprie, dar unii dintre metabolitii lor (substante rezultate in urma variatelor transformari pe care le sufera medicamentele in corp) pot fi inalt reactivi daca depasesc mecanismele de inactivare.

7. Analizele pentru ficat trebuie facute in fiecare an!

Nu ignora importanta analizelor medicale efectuate cu regularitate! De multe ori o boala a ficatului este descoperita intamplator in urma unor analize care se fac pentru alte afectiuni. Este recomandata efectuarea periodica a unor analize medicale de laborator specifice afectiunilor hepatice pentru a le depista in faza incipienta.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*