De ce cautam vinovati de fiecare data cand gresim?

De fiecare data cand ni se intampla ceva, de obicei rau, tindem sa dam vina pe cineva. De fiecare data, altcineva este de vina pentru ce ni se intampla noua. Cine e de vina? Parintii, ca ne-au nascut? Dumnezeu, despre care intotdeauna avem impresia ca ne lasa la greu cand nu gasim calea dreapta? Soarta sau destinul, pentru ca nu putem schimba ce ne e scris?

Pe societate, fiindca ne da in fiecare zi un motiv in plus? Ca e soare afara sau ninge? Ca e marti 13? Sau intotdeaua trebuie sa existe un tap ispasitor tocmai fiindca e prea greu sa ne asumam propriile greseli, propriile decizii, propria viata, pentru ca e prea greu sa ne acceptam pe noi insine?

Viata este o serie de alegeri, mai bune sau mai proaste. Alegeri care nu sunt nimic altceva decat rezultatul deciziilor noastre. Absolut tot ceea ce ni se intampla este generat de propriile decizii, decizii luate in trecut care insa isi au de cele mai multe ori efectele in prezent. Fiindca uitarea este un fapt esential al vietii noastre, tindem sa omitem, voit sau involuntar, anumite detalii ale vietii noastre trecute si ne trezim pe buze cu o intrebare care, aparent, este fara raspuns: de ce? Exact. De ce? Cine e vinovatul?

Chiar daca asa ar fi mai comod, tara nu este de vina pentru ceea ce ni se intampla in fiecare zi, familia nu este responsabila pentru unde ne aflam acum. Noi suntem singurii responsabili pentru unde am ajuns, ce viata avem, cine suntem.

Este greu sa admitem ca nimic nu e intamplator in viata, nimic nu este scris, nu suntem chiar papusi puse sa suportam tot ce ne rezerva viata. Este greu sa recunoastem ca ceea ce ni se intampla nu e accident de munca, ci rezultatul a ceea ce suntem. Iar daca ne e frica sa luam decizii inseamna ce ne e frica sa traim. Ar fi pacat sa irosim o viata fiindca ne e frica sa traiam. Facem greseli, deci existam!

Oamenii, in functie de vinovatie

Crestinii cred ca cu cat ni se intampla necazuri mai grele, cu atat sa avem convingerea ca Dumnezeu e cu noi si ne poarta de grija prin mantuire. Asadar, nu avem nicidecum dreptul sa dam vina pe nimeni de ce ni se intampla. Crestinii spun ca este bine sa ne rugam pentru cei ce ne blestema fiindca cei ce ne fac rau, de fapt, ne fac bine. De ce? Fiindca toate necazurile vin din mana lui.

Oamenii subiectivi spun ca ceea ce ni se intampla noua, ca ni s-a rupt o unghie, este mult mai important decat ca in fiecare zi mor oameni in Irak fiindca ni se intampla noua. Cei optimisti vor sa creada ca gandurile noastre pot influenta viata si ca ni se intampla ce vrem sa ni se intample. Singurii care recunosc ca absolut tot ce ni se intampla este efectul propriilor decizii sunt oamenii logici.

Pe de alta parte, vinovatii pentru cine suntem difera in functie de varsta. Tinerii se plang ca parintii nu ii inteleg, ca nu le dau destui bani de buzunar, motiv pentru care nu pot iesi in fiecare sambata seara si nu isi poate cumpara hainele de firma visate.

Studentii se plang ca profii vor sa-i bage la taxa, ca nu au bani, ca nu au timp si de distractie, ca scoala e prea stresanta si ca profesorii sunt neintelegatori. Desi situatia este relativ schimbata, adultii se plang ca nu sunt platiti suficient pentru cate atributii au, ca seful nu ii intelege si le cauta mereu nod in papura, ca au intrat in rutina birou-casa si nu mai au timp de familie, ca nu si-au mai luat o vacanta de nu stiu cand. La sfarsitul zilei toti striga in cor ca n-au noroc in viata!

Vinovatia si psihologia

"De cele mai multe ori, este mai simplu de a gasi o cauzalitate externa, este mai usor sa te deculpabilizezi gasind un vinovat. Oamenii "mai slabi", in general nu-si asuma vinovatia sau cota de vina. Daca ar face-o, asta ar presupune o analiza atenta, o recunoastere a unor responsabilitati pe care le-ar fi avut si pe care nu si le-au asumat. Un "drum dificil" pentru cei care vor sa aiba o alta imagine decat cea reala despre ei insisi", explica psihologul Mihaela Sahlean cum sta treaba cu vinovatia.

"De vina pentru ceea li se intampla oamenilor sunt in parte ei insisi, in parte contextul. Accentul cade si pe perceptia fenomenului. Unii dau vina pe Dumnezeu, altii pe soarta, altii pe familie, altii pe parinti. A "muta" vina in exterior – aproape ca nu mai conteaza pe ce sau pe cine. Este, in mod evident, o "fuga" de a se include corect, onest in "tablou". Omul are libertate de alegere, doar ca mai trebuie sa si-si asume aceasta libertate", explica psihologul.

Pe de ala parte, psihologul puncteaza ca se remarca si problema de imagine. "Exemplu: studentul X ia un examen (va sustine ca a invatat, ca este deosebit de meritos) si-l pica pe urmatorul (fiindca profesorul a fost exigent in special cu el). Mai putin probabil va interpreta ca a luat primul examen fiindca a fost profesorul indulgent. Avem o problema de imagine si una de interpretare".

"Mai mult, copiii trebuie invatati de mici a-si asume greselile si sa nu dea vina pe altii, prin educatie pur si simplu. Educatia include si asumarea a ceea ce facem/decidem", recomanda psihologul Sahlean.
Neasumarea vinei are si efecte. Nu imediate, ci pe termen lung.

"Practic, ajungi sa te minti "cu seninatate" , incepi sa vezi ca ceva nu functioneaza dar te-ai obisnuit sa negi realitatea. Efectul poate fi devastator…O sansa ar fi psihoterapia", recomanda Mihaela Sahlean.
Potrivit specialistului, in ceea ce priveste sentimentul de vinovatie, "acesta este trait /experimentat diferit de fiecare. Daca am defini vinovatia, acesta ar fi o stare ce presupune trairea pe care o avem atunci cand constientizam incalcarea unei reguli/norme/asteptari/dorinte".

Recunoastere si acceptare

Specialistii spun ca singura cale prin care ne putem atinge potentialul maxim ca fiinte umane este acceptarea vinovatiei. Capacitatea de a simti vinovatia este un semn de dezvoltare psihologica foarte legat de constiinta, care ne permite sa facem distinctia intre lucrurile bune si cele rele si sa ne corectam traiectoria atunci cand iesim de pe traseu.
Persoanele care nu au capacitatea de a simti vina, de a ajunge la concluzia ca actiunile lor nu sunt in acord cu propriul cod moral, se numesc psihopate sau sociopate.

Vinovatia are potentialul de a ne incuraja sa ne reexaminam actiunile sau structurile de credinta sau toate la un loc. La extrema opusa vinovatiei se afla posibilitatea de a ierta, reevaluarea propriilor valori si un nou inceput. Vinovatia si rusinea se intrepatrund, dar ele sunt putin diferite.

Psihologii spun ca pentru a deveni o fiinta umana constienta avem nevoie de o anumita cantitate de vinovatie, dar ne trebuie si un mecanism de prelucrare a ei, pentru ca altfel riscam sa ne inecam in ea. Primul pas spre recunoasterea vinovatiei este acel "daca" pe care nu o data l-am pronuntat cu totii.

Exista un singur vinovat

Nu soarta e de vina, nu destinul, nu Dumnezeu, nu norocul. Poate ca nu exista Dumnezeu, poate nu avem nici un scop pe Pamantul asta, poate chiar traim doar ca sa murim. Daca e sa admitem aceste teorii, viata devine o iluzie, dorintele cioburi, aspiratiile praf, ghinioanele lacrimi. Toate devin doar o iluzie, insa o iluzie de care avem nevoie pentru a trai.

Suntem dependenti de cafea, fumam ca turcii, nu putem adormi fara muzica, murim daca mancam carne. Suntem dependenti fiindca nu putem trai altfel. Si izolati, tot dependenti suntem. Vinovatia pe care o atribuim altora este iarasi o dependenta fara de care nu putem trai.

Avem mereu nevoie de un tap ispasitor. Daca ar fi luam un pix si o foaie de hartie si sa calculam deciziile luate in fiecare secunda, mai ales prima decizie pe care am luat-o in viata noastra si care a avut efecte pe termen lung, am umple caiete intregi cu greseli. Sunt prea multe erori de sistem, de fiecare data mai multe, si mereu acelasi vinovat: noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*